Așa că Maya și-a făcut treaba și nimic mai mult, lustruind masa până când lemnul închis la culoare reflecta tavanul ca sticla. A aerisit camerele pe care nu le folosea nimeni, a reparat un nasture slăbit de pe o pernă pentru oaspeți, pentru că nu suporta să-l vadă atârnând de un fir, a găsit pete vechi de apă pe pian și le-a îndepărtat cu mâini răbdătoare. Nu a zâmbit prea mult, nu a pus întrebări, dar a ascultat casa.
Până la sfârșitul săptămânii, știa care scară scârțâia pe a cincea treaptă, știa că domnul Penhaligon dormea ??prost pentru că lampa din dormitorul lui rămânea aprinsă după miezul nopții și știa că ura crinii pentru că fiecare aranjament care îi conținea dispăruse până după-amiaza. Știa că cineva încă mai comanda o cutie mică de lapte cu ciocolată în fiecare marți, chiar dacă nimeni nu-l bea.
Vineri seara, ploaia a început să bată în ferestrele înalte ca niște degete nerăbdătoare care cereau să intre. Maya era în spălătorie și împătura prosoape când luminile au pâlpâit o dată, apoi din nou, iar o secundă mai târziu, întreaga vilă s-a cufundat în întuneric. Undeva la etaj, ceva s-a prăbușit pe podea.
Doamna Gordon a strigat de pe coridor: „Rămâi unde ești”, dar apoi Maya a auzit un alt sunet, un gâfâit înfundat și strangulat venind din direcția biroului lui Arthur.
S-a mișcat înainte să poată gândi. Ușa biroului era parțial deschisă, iar înăuntru, Arthur stătea lângă biroul său, cu o mână sprijinită de margine, cealaltă lipită de piept, cu hârtii împrăștiate pe podea și cioburi de sticlă lângă picioare.
„Domnule Penhaligon?” a strigat Maya.
„Ieși de aici”, a răgușit el.
— Ești rănit, spuse ea, apropiindu-se.
„Am spus să ieși afară”, a strigat el.
Dar fața îi era palidă, udă de transpirație, iar respirația îi era prea rapidă, superficială și sacadată. Maya s-a apropiat în ciuda ordinului său.
„Ai dureri în piept?”, a întrebat ea.
El a privit-o cu o frustrare aprigă.
„Nu mă atinge”, a ordonat el.
„Am studiat asistența medicală”, a afirmat ea cu fermitate.
Asta l-a făcut să se oprească pentru o scurtă secundă.
— Stai jos chiar acum, spuse ea, vocea ei schimbându-se într-un ton poruncitor pe care el nu-l auzise niciodată de la un servitor.
„Nu primesc ordine de la tine”, a început el.
