După aproape un an, starea lui începuse să se stabilizeze. Primul lucru pe care mi l-a spus când a putut din nou să se descurce singur a fost: — Acum te întorci.
Provocările revenirii
— La facultate. Îmi era teamă. Pierdusem timp. Foștii mei colegi avansaseră. Eu lucram între timp ca recepționeră într-o clinică pentru a ne putea plăti cheltuielile. — Poate tata avea dreptate, îi spusese. Poate am distrus tot.
Eliot m-a privit câteva secunde. — Ai pus un vis pe pauză ca să-mi salvezi mie viața. Nu te voi lăsa să transformi asta într-o condamnare pentru restul vieții tale.
Am început demersurile. N-a fost simplu. Unele examene și stagii au trebuit recuperate, iar revenirea după pauză a fost mult mai grea decât îmi imaginasem. Dar m-am întors.
Reconectarea cu tata
Ziua mergeam la cursuri și stagii. Seara lucram. Eliot, pe măsură ce se recupera, prelua tot mai multe dintre cheltuieli. Și am terminat. Nu în ritmul pe care îl plănuise tata pentru mine, dar am terminat.
Tata se așeză încet pe canapea. — De ce nu mi-ai spus? Întrebarea m-a durut mai mult decât mă așteptam. — Ți-am spus.
— Nu mi-ai spus că te-ai întors la facultate. — Te-am sunat. — De ziua ta, acum trei ani. Și am lăsat mesaj.
