— Sora mea a făcut-o singură. Și în fiecare sâmbătă mă duce la bibliotecă în centru. Zice că, chiar dacă n-avem bani, nimeni nu ne poate lua ce învățăm.
Fraza asta a lovit direct în Alexandru. Nu a spus nimic prostesc. Nu a întrebat de ce trăiesc așa. Nu a oferit bani. Doar s-a uitat la Camila cu un respect sincer, nou, care pe ea a emoționat-o mai tare decât orice milă.
O propunere neașteptată
Înainte să plece, a spus:
— Mâine aș vrea să vorbesc cu tine. Dar dacă nu vrei, o să înțeleg.
Camila n-a dormit aproape deloc în noaptea aceea. Se întorcea de pe o parte pe alta, ascultând cum bunica tușește și cum vântul lovește tabla acoperișului. Gândul la Alexandru nu-i dădea pace. Nu știa ce vrea. Nu știa dacă trebuie să-i fie frică sau nu.
„Mâine vreau să vorbesc cu tine…”
Despre ce?
Dimineața a venit prea repede. Și, ca de obicei, viața nu a stat pe loc pentru frământările ei. L-a pregătit pe Nicu pentru școală, i-a pus un sandviș în ghiozdan și i-a aranjat cămașa cu grijă.
— Să fii atent la ore, da?
— Da, dar vii diseară cu cutii noi? — a întrebat el.
Camila a zâmbit.
La muncă, totul părea la fel. Aceleași holuri, aceleași șoapte. Dar pentru ea, nimic nu mai era la fel.
La ora zece, șefa i-a spus:
— Camila, te caută cineva la biroul de sus.
Inima i-a sărit în gât. A urcat încet, cu pași mici. Pentru prima dată, nu se simțea invizibilă în clădirea aceea.
Alexandru o aștepta lângă geam, cu Bucureștiul întins sub ei. S-a întors când a auzit-o.
