O noapte de neliniște
Soția mea a venit în pat în jurul orei unsprezece. Mirosea a săpun și a ceva steril pe care nu-l puteam identifica. M-a întrebat dacă mi-am luat pastila de somn. Am spus da și am lăsat-o să audă robinetul din baie curgând, dar am scuipat comprimatul în chiuvetă și l-am băgat în buzunar în schimb.
Apoi am stat lângă ea în întuneric și am așteptat. Mi-am făcut respirația grea. Regulată. Convingătoare. Lângă mine, respirația ei era și ea greșită. Prea atentă. Prea trează.
La 1:13, ușa dormitorului s-a mișcat. Nu dintr-o dată. Încet. Ca cineva care mai făcuse asta înainte. O linie subțire de lumină din hol a alunecat peste scândurile podelei. Apoi o siluetă a intrat. Un bărbat. Înalt. Atent. Tăcut.
Revelația terifiantă
A închis ușa fără să lase clanța să clipească. Într-o mână căra o geantă neagră și îngustă. A aprins lumina. Știa exact încotro se duce. La partea ei de pat. Întregul meu corp s-a blocat. Soția mea nu s-a mișcat, dar am văzut cum ochii ei s-au strâns, nu ca cineva care se îngrijea, ci ca cineva care se pregătea.
Bărbatul s-a oprit lângă ea. O clipă nimeni n-a vorbit. Apoi s-a aplecat ușor și, cu o voce atât de joasă, mi-a răsucit stomacul, a șoptit:
— Durează doar un minut.
