Eram pe cale să o ajut în sufragerie, dar soțul meu m-a oprit: „Lasă-o pe mama să meargă la pat aici, este doar o noapte. Într-o noapte. Nostru Nuntă de nuntă Noaptea.” Amar, am luat perna pe canapea, neavând curajul să reacționez de teamă să nu fiu etichetată drept „soție rudă”.
Trecerea timpului și neliniștea
Toată noaptea am sărit și m-am întors în pat, neputând să dorm. Umbra cuiva de sus a mers înainte și înapoi, lemnul scârțâia, apoi tăcerea. Era aproape lumina zilei când, în sfârșit, am adormit.
