A deschis poarta și a rămas încremenit. În mijlocul uliței, chiar în fața casei lui, se aflau cinci lupi. Stăteau aliniați, tăcuți, cu blana plină de promoroacă, iar în fața lor, cu privirea calmă, se afla chiar lupoaica pe care o salvase.
Se vedea că încă șchiopăta, dar ochii îi erau limpezi. Sătenii s-au dat toți în spate; unii s-au baricadat deja în case, iar alții țineau în mâini topoare, furci și tot ce apucaseră. Copiii priveau speriați de după perdele.
Reacția sătenilor
Ioan a înghițit în sec. Nimeni nu se gândise vreodată că lupii pot coborî până în sat. Și totuși, erau acolo, fără să mârâie, fără să se apropie, doar stăteau. Toată lumea se uita la el, de parcă ar fi fost vinovat de ceva.
— Ce-ai făcut, mă Ioane? a întrebat preotul, care tocmai ieșise din curte.
